duminică, 28 februarie 2010

Un roman deschide o noua era in lupta impotriva cancerului

Victor Velculescu este cercetătorul american de origine română care a pus la punct primul test sangvin capabil să identifice tumorile şi să urmărească evoluţia cancerului.

Victor Velculescu (40 de ani), profesor la Universitatea John Hopkins din Maryland (SUA), a şi lăsat în urmă bucuria recentului său succes, acum lucrând la o variantă a testului cât mai ieftină şi, deci, accesibilă pe piaţa largă.



„Noi am făcut testul - care este constituit pe tehnologia de secvenţiere a genomului uman - dar în prezent costă 5.000 de dolari de pacient. O tomografie computerizată costă 1.500 de dolari, de asemenea o procedură costisitoare. Ideea este să facem în aşa fel încât testul sangvin de depistare a cancerului să coste mult sub preţul unei tomografii şi să devină, astfel, accesibil oricărui bolnav", ne-a declarat, într-o română perfectă, profesorul Velculescu. Cercetătorul este optimist, dar consideră că testul nu va ajunge pe piaţă mai devreme de cinci ani.

Tratament eficient, costuri mai mici

Savantul de origine română susţine că descoperirea sa va permite îmbunătăţirea tratamentelor personalizate acordate pacienţilor suferind de cancer şi o diagnosticare exactă. De aceea, sistemele asigurărilor de sănătate din toată lumea ar trebui să acopere financiar aceste teste sangvine, spune profesorul Victor Velculescu.

„De exemplu, chimioterapia este o procedură foarte scumpă şi este plătită de stat. Sunt mulţi pacienţi care primesc chimioterapie, deşi ei sunt vindecaţi şi nu mai au nevoie de ea. Şi sunt, de asemenea, mulţi bolnavi care nu primesc chimioterapia, deşi ar avea nevoie. Cu ajutorul acestui test, vom şti exact care pacient va suferi procedura şi de câte şedinţe are nevoie".

Profesorul Velculescu nu vede niciun impediment pentru bolnavii de cancer din Europa de a beneficia de descoperirea sa. „Ar fi foarte simplu pentru ei să trimită o probă de sânge în SUA, la unul dintre laboratoarele specializate, şi vor afla imediat diagnosticul".

„Părinţii m-au obligat să vorbesc româneşte"

Victor Velculescu a plecat în SUA când avea doar şapte ani. „Am rămas însă cu o afecţiune faţă de ţara natală, faţă de istoria şi cultura ei. Părinţii mei au insistat să vorbim în familie româna şi aşa am făcut. În plus, soţia mea, pe care am cunoscut-o aici, în SUA, este tot româncă", ne-a mărturisit cercetătorul.

Profesorul Velculescu s-a întors de câteva ori în România. Impresii? „Am rămas impresionat de cât au evoluat lucrurile. Se merge într-o direcţie bună, România devine o ţară europeană".

Dar are şi o nemulţumire: „În România, fondurile acordate cercetării sunt tăiate din raţiuni economice. Este păcat pentru o ţară cu talente strălucite în domeniu să nu continue. România are potenţial, dar guvernanţii nu realizează importanţa cercetării".
Sursa: Adevarul.ro